2 euro

...Se lasa o liniște surdă, absconsa. Incă doi-trei pași... "În mulțimea asta metropolitană, furnicar deșănțat, nimeni nu te vede. Uite, el stă pe loc. Sunt aproape de el. Sunt ok, nu sunt un boschetar sau mai știu eu ce. Nici nu știu ce caut, dar cred că el ma poate lămuri."

Un țipăt mostruos îi trezește simțurile și îl face sa dea repede înapoi...

Asta mi-a lăsat imprimat în minte o reclamă pe care am vazut-o acum câteva zile la tv undeva după miezul nopții. Tot atunci, după cateva zeci de secunde de la țipăt ea mă intreabă: "te superi daca trimit 2 euro?" "unde?" Era cu telefonul în mână, astepta confirmarea mea..

gesturi de demult

Chiar daca nu e cu burta inainte, tot Pow! se cheama. Aduce amintiri, senzatii, drame si zambete inapoi in prezent. Un Balberiu stangaci, vre-o 2-3 ciumpalaci jenati, vre-o 10 curiosi, restul inganfati, dar toti gelosi. Era, este si va fi al nostru POW! Cu nigga, fara nigga, subtil - de salut, cu patos si rasete in hohote, de toate felurile. Am inteles ca usor, incet reconstruim pe aceleasi fundatii atunci cand la finalul discutiei spui "da, mah!...". Nici nu mai e nevoie de "pa!", "te pup", "vorbim maine" sau alte formule. Iti dai seama ca, oricum, data viitoare te vei simti ca si cum tot timpul scurs "intre" n-au fost decat niste ganduri pe care le vociferezi la urmatoarea...

It's a pow thing!