De ce mi-am facut blog? O sa raspund mojicilor care m-au intrebat sau si-au pus in sinea lor intrebarea asta razand retoric in ignoranta lor mizerabila.
A fost o incercare nereusita de a elimina pragmatismul din viata mea de zi cu zi si a-l duce pe taramurile (pe atunci) neumblate de mine ale internetului si mai precis ale bloggingului. N-am reusit sa elimin molima asta care cuprinde pe majoritatea oamenilor datorita sentimentului de teama care mi-a fost infipt adanc in vine din vremuri vechi de frageda pruncie pe vremea cand dragostea imi dicta poezii pentru a le pune pe hartie caci era mai usor sa insumez miile de cuvinte care-mi alergau nestapanite prin minte (cum suna...). Da, stiu, fac fraze lungi. Te-am dus in 3-4 zone intr-o singura fraza, nu? Teama despre care vorbesc si de care inca ma chinui sa scap e teama de gura lumii. Mi-a fost implementata sistematic, ca o picatura chinezeasca, prin repetarea obsesiva a frazei "Ce-o sa zica lumea daca *insereaza actiune aici*...?"
La fel s-a intamplat si cu empatia. A crescut proportional cu nivelul fricii de "gura lumii" pentru ca fraza de mai sus se lega de obicei de o alta la fel de interesanta: "ce-o sa zica lumea despre mine?".
Ai zice ca n-au nici o legatura, dar daca frumoasele cuvinte vin de la un om care il vezi zilnic cateva ore bune si le asezoneaza cu o figura speriata atunci niste sinapse in creierul tau se inchid si raman inchise. Drept urmare multe posturi din blog le-am sters imediat dupa ce au fost scrise fara a mai apuca energizanta apasare a butonului "publish" pentru ca m-am speriat de ce v-a zice lumea, ca sa nu deranjez pe nimeni. "Ei ce vina au?"
Am incercat o perioada sa fiu obiectiv, impartial, sa prezint situatiile ca pe niste stiri informative, fara sa imi aduc aportul prea mult, poate doar sa lamuresc anumite aspecte pentru a le face mai digerabile. N-am reusit si nu voi reusi niciodata prea bine. Si e normal. Faptul ca mananc napolitane si beau excesiv de multa cola de fiecare data cand am ocazia nu se datoreaza faptului ca cele doua contin ingrediente care in contact cu aminoacizii vor forma proteinele necesare mie, ci pentru ca imi place gustul. Sper ca nu e o metafora prea grea, caci daca da... atunci: mars! N-ai ce cauta aici. Ti se pare prea usoara metafora? Mars! Te astept inapoi cand o sa cobori din turnul tau de fildes si atunci o sa-ti sparg dintii cu o ranga!
Pentru ce sa incerc sa fiu obiectiv si echidistant cand retarzii din jurul meu au luat de bun faptul ca le acord credit pentru cuvintele si sentimentele lor? Ce? Crezi ca e un semn de slabiciune? Mintea ta poate fi spatiul meu de joaca, amice! E adevarat ca am ruginit putin pentru ca am iesit din joc dar nu pune paie pe foc! Daca te simti vizat atunci e bine, inseamna ca vorbesc despre tine.
Deci, de ce blogging? Atunci: ca sa scap de mine. Acum: ca sa ma regasesc.
Spor la citit.
